Întrebări frecvente

Cum funcționează FoundationOne CDx®?

Raportul FoundationOne CDx® privind pacientul este un profil molecular al modificărilor genomice asociat cu posibile opțiuni terapeutice

 

FoundationOne CDx® utilizează tehnici complexe și validate pentru examinarea a peste 99% din secvența de codificare a 324 gene de cancer, precum şi a intronilor selectați din 28 de alte gene, utilizând secvențierea de ultimă generație bazată pe captare hibridă (NGS).1,2 FoundationOne CDx® detectează, de asemenea, totalitatea mutaţiilor de la nivel tumoral și instabilitatea microsatelitară care au fost asociate cu potențiala eficacitate a unor imunoterapii.3–6

Prin detectarea modificărilor genomice care ar putea fi omise de alte metode de testare, FoundationOne CDx® oferă certitudinea că potențialul de a descoperi opțiuni relevante de tratament este maximizat.1,3,7–9

Cum ar putea FoundationOne CDx® fi util în practica clinică?
FoundationOne CDx® poate identifica modificările relevante sub aspect clinic omise de alte opțiuni de testare. Aceste informații pot fi ulterior utilizate de medic la stabilirea celui mai adecvat tratament, incluzând opțiuni care altfel nu ar fi putut fi luate în considerare, precum terapiile investigate în prezent în cadrul studiilor clinice.1,3,7–9
Cine este eligibil pentru FoundationOne CDx®?
FoundationOne CDx® este adecvat pentru orice pacient cu diagnostic de cancer recurent sau metastatic cu tumoră solidă. Beneficiile utilizării FoundationOne CDx® au fost studiate preponderent la persoane cu afecțiuni în stadiu avansat.1,3,10–12
Cum se poate comanda FoundationOne CDx®?
Procesul de comandare al serviciului FoundationOne CDx® este simplu şi accesibil, fiind susținut de o echipă globală de experți care oferă asistență în ceea ce privește evaluarea, consilierea și sprijinul.
Ce tipuri de probe tisulare sunt necesare pentru FoundationOne CDx®?

FoundationOne CDx® necesită:

     

  • ≥40µm de țesut într-un bloc fixat în formalină încorporat în parafină, inclusiv biopsii cu trocar, prin aspirație cu ac fin și determinări citologice din revărsat pleural, care în proporţie de ~20% sau mai mult este de origine malignă, între 8 până la 10 lamele necolorate sau dintr-un bloc examinat și aprobat de un anatomopatolog ca fiind cel mai reprezentativ bloc pentru diagnosticare13
  •  

     

  • Sunt acceptabile toate tipurile de tumori solide.13
  •  

Descărcați cerințele specifice privind specimenele

Foundation Medicine are capacitatea de a procesa orice probă biologică ce îndeplinește cerințele prevăzute în acest ghid. În cazul în care proba este insuficientă, se va transmite o notificare în termen de aproximativ două zile de la primirea acesteia. Cu toate acestea, în anumite împrejurări, se poate emite un raport calificat.1,13

Cât durează până la primirea rezultatelor?

Raportul va fi emis în termen de 11–14 zile de la primirea la laboratorul nostru a probei și a întregii documentații necesare.1

Este important să transmiteți o probă corespunzătoare și întreaga documentație necesară pentru a vă asigura că proba poate fi procesată în laborator. Aceasta include:

·         Formularul de comandă, completat și semnat de către medicul oncolog curant

·         Formularul de consimțământ, completat și semnat de către pacient

Vă rugăm să aveți în vedere că estimarea de mai sus nu include timpul consumat pentru prelevarea și transmiterea probei și a întregii documentații necesare către Foundation Medicine.1

Cum sunt transmise rezultatele?
Rezultatele sunt transmise prin e-mail medicului oncolog, în termen de aproximativ 11–14 zile de la primirea probei și a întregii documentații necesare.1
Cât costă FoundationOne CDx®?

Pentru informații cu privire la costurile pentru realizarea profilului cu ajutorul FoundationOne CDx®, vă rugăm să contactați serviciul pentru clienți:

Email: romania.foundation-medicine@roche.com

Costul pentru realizarea profilului cu ajutorul FoundationOne CDx® include și taxele de expediere atât pentru transmiterea cât și pentru returnarea probelor (la cerere), precum și accesul direct la echipa noastră din cadrul serviciului pentru clienți. 

Aceste teste anticipează răspunsul la chimioterapie sau probabilitatea de recurență a afecțiunii?
Aceste teste nu sunt concepute să anticipeze răspunsul la chimioterapie sau recurența afecțiunii. Acestea ajută la corelarea modificărilor genomice prezente la nivelul tumorilor cu terapiile ţintite sau cu imunoterapii specifice care sunt aprobate, comercializate sau în curs de investigare în cadrul studiilor clinice.3,14
Referințe
  1. Informații tehnice referitoare la FoundationOne CDx®.
  2. Frampton GM et al. Nat Biotechnol 2013; 31:1023–1031.
  3. Rozenblum AB et al. J Thorac Oncol 2017; 2:258–268.
  4. Masucci GV et al. Int J Immunother Cancer Res 2016; 4:16.
  5. Chalmers ZR et al. Genome Med 2017; 9:34.
  6. Castro MP et al. J Immunother 2015; 3:58.
  7. Ali SM et al. The Oncologist 2016; 6:762–770.
  8. Schrock AB et al. Clin Cancer Res 2016; 22:3281–3285.
  9. Chmielecki J et al. The Oncologist 2015; 20:7–12.
  10. Ross JS et al. JAMA Oncol 2015; 1:40–49.
  11. Ross JS et al. Cancer 2016; 17:2654–2662.‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬
  12. Drilon A et al. Clin Cancer Res 2015; 16:3631–3639.
  13. Ghid FoundationOne® privind specimenele.
  14. Schwaederle M et al. Mol Cancer Ther 2015; 14:1488–1494.